VIDEO Alertă în Turcia. O nouă explozie s-a produs la Istanbul, după atacul terorist de duminică, soldat cu victime

de: Cătălina Burghelea
16 11. 2022

O nouă explozie a avut loc la Istanbul (Turcia), după atacul cu bombă de duminică. Mai multe echipe de intervenție acționează în cartierul Fatih din oraș, la primele ore ale zilei de 16 noiembrie, unde mai multe mașini au luat foc pe bulevardul Koca Mustafapasa. Cauza incidentului încă este necunoscută. Autoritățile susțin că nu sunt victime.

Turcia este în alertă din cauza unei noi explozii

Trei mașini au explodat în cartierul Fatih din Istanbul, în noaptea de marți spre miercuri. Cauza exploziei este încă neclară.

„O mașină a început să ardă dintr-un motiv necunoscut în cartierul Fatih din Istanbul, iar flăcările s-au extins la autoturismele parcate. Sunetul exploziilor s-a auzit în timpul incendiului, potrivit filmărilor din telefoanele martorilor”, arată portalul Haberturk.

Incendiul a fost provocat nu de una, ci de mai multe explozii, relatează ziarul Yeni Akit. Șapte mașini au fost grav avariate, iar exploziile au provocat panică în rândul populației. La fața locului au sosit pompierii care au stins incendiul, în timp ce polițiștii au început o anchetă.

Mai multe mașini au luat foc

Potrivit știrilor din presă, un vehicul a explodat, apoi focul s-a extins la cel puțin încă două mașini parcate în apropiere. Încă nu este clar ce a provocat explozia din cartierul Fatih, dar agenția de presă turcă DHA a spus că incendiul a fost stins.

Atac terorist pe o arteră intens circulată

În weekend, cel puțin șase persoane au murit și peste 80 au fost rănite într-o explozie pe strada Istiklal din Istanbul. Ministrul turc de Interne a declarat că incidentul a fost un atac terorist organizat de PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) și efectuat de o femeie siriană, arestată ulterior.

Dar militanții kurzi neagă implicarea în organizarea atacului terorist de la Istanbul, în urma căruia au murit șase oameni. Reacția PKK a venit după ce autoritățile din Istanbul au anunțat că o femeie pe care au arestat-o ar fi recunoscut la interogatoriu că a fost antrenată de Partidul Muncitorilor din Kurdistan și că a primit comanda din Siria.

Imaginile distribuite pe rețelele sociale au arătat mai multe persoane trântite la pământ de suflul exploziei. Potrivit presei locale, atacul cu bombă a avut loc la ora 16:20 (13:30 GMT).